Nu, nu vine de la Europa.
Ci vine de la tine, de la cel cel înveți.
Cum așa? De ce ”.eu”?
Pentru a conștientiza faptul că focusul în învățarea adulților nu este pe formator, ci pe formabil (cel ce se formează).
Numele acestui model de învățare - EDOF.eu - are în componență două metode de formare, una de evaluare și un instrument ce sunt centrate pe trainer, în teorie. Și chiar în multe surse de informare vis-a-vis de acest model, trainerul este cel ce Expune teoria, cel care Demonstrează practic, cel care Observă direct și cel care oferă Feedback.
Greșit 
Chiar am văzut la unul dintre clienții noștri, o instituție bancară, această abordare într-o sesiune de TtT în care li se transmitea managerilor din operațiuni cum să abordeze învățarea la locul de muncă: ”Urmați exact EDOF, pentru a face tot posibilul ca rețeta activității (a comportamentului) ce urma a fi formată la angajați să fie întru totul respectată! Ca la carte.”
Ghici ce?
Nici managerul sau trainerul nu are cum să respecte modelul EDOF exact cum este în manual. Dar nici EU, cel ce învață, nu voi respecta ”rețeta” exact ca în procedură.
1. Pentru că suntem oameni. Oameni cu caracteristici de raționament diferite. Cu emoții diferite. Păi exact din acest motiv noi formăm o echipă bună, completă.
2. Pentru că orice rețetă se aplică situațional. Chiar și într-o bancă, da.
De exemplu: nu este obligatoriu ca etapele să respecte ordinea din acronimul modelulului EDOF. David Kolb descria în teoria învățării ”The Four Stage Learning Cycle”, ce a condus la dezvoltarea stilurilor de învățare, despre care vorbim cu toții, faptul că EU pot înțelege mai ușor la nivel conceptual o acțiune mai întâi demonstrată/observată. Nu înseamnă că întotdeauna voi cere formatorului ca demersul deprinderii unei noi competențe să fie experiențial și să înceapă cu demonstrația întregii acțiuni. Este costisitor și necesită mult timp. Dar uneori mă poate ajuta.
Un alt exemplu: trainerul nu este obligat să ofere F - feedback doar la finalul demersului, așa cum apare în acronimul modelulului EDOF. Ci oricând pe parcurs! Plus că... nu doar trainerul oferă feedback, ci și EU, persoana care învăț, cel/cea care preiau ”rețeta”. EU pot interveni și chiar pot provoca trainerul vizavi de modul în care a exemplificat și explicat teoretic, sau a demonstrat practic. Pot solicita sau oferi feedback, în orice moment. Iar faptul că adaug propria mea înțelegere ”rețetei” este posibil chiar să aducă plus valoare, adică rezultate mai bune activității.
Iar asta înseamnă că EU, cel ce învăț, îmi asum ”rețeta”, nu înseamnă că o reneg.
Este de preferat ca niciodată să nu ”respecți o rețetă servită” fără a o înțelege, fără a o discuta, pentru că în astfel de cazuri se instalează analfabetsimul funcțional. Analiza critică și gândirea co-laterală ne salvează. Tocmai atunci când ne împroprietărim conceptele, când înțelegem motivația comportamentului așteptat de la noi, putem construi competențe solide.
De pe vremea lui Galperin (începutul secolului trecut), teoria acțiunilor mintale oferă un plus de valoare învățării prin faptul că se cercetează și se demonstrează încă de atunci că a cunoaște nu constă în a copia realul ci în a acționa asupra lui și în a-l transforma (în aparență sau în realitate) în așa mod încât să îl înțelegem în funcție de sistemele de transformare de care sunt legate aceste acțiuni. Independența în gândire și creativitatea se pot manifesta imediat ce persoana dispune deja de un sistem de cunoștinte și principii, pe care le poate folosi în mod adecvat în activitatea sa.
Școala, departamentul/agenția de training (și procedurile de învățare) sunt mecanisme vii, care se adaptează, care învață, care se transformă odată cu mediul în care se află, odată cu provocările mereu în schimbare ale celor ce învață. Așadar, accentul nu este pe școală, pe metode tradiționale de învățare, pe cel care predă! Ci accentul este pe cel ce învață și mediul în care se dezvoltă.
Accentul este pe tine!
Pentru că ”.EU” ești tu.
Comments are closed!